Putin întâmpinat cu proteste la Londra
Prima vizită a lui Vladimir Putin la Londra din ultimii şapte ani a fost marcată de proteste. Câteva persoane s-au adunat în faţa reşedinţei premierului britanic, David Cameron, unde acesta avea o întrevedere cu preşedintele rus. Oamenii i-au strigat lui Putin că este un dictator şi că nu este binevenit în Marea Britanie.
"Vrem să îi transmitem un mesaj lui David Cameron şi vrem să îl huiduim pe domnul Putin, asta deoarece nu vrem să îl vedem la Londra. Este un dictator. Prea mulţi deţinuţi politici se află în închisorile din Rusia", a declarat un protestatar.
Protestatarii şi-au exprimat şi susţinerea pentru membrele grupului Pusy Riot.
"Sunt aici pentru a sprijini grupul "Pussy Riot". Cred că aceste tinere trebuie să fie eliberate din închisoare, ele nu pot fi reţinute şi judecate în continuare pentru nişte cântece", a mai adăugat protestatarul.
La rândul său, liderul de la Kremlin a declarat pentru presa britanică că membrele trupei nu trebuie să fie judecate atât de aspru, subliniind că speră ca instanţa să ia o decizie corectă şi bine fondată.
Aflat în Marea Britanie, Vladimir Putin a avut o întrevedere cu premierul britanic, David Cameron. Oficialii au discutat despre situaţia din Siria şi au convenit să colaboreze în vederea identificării unei soluţii pentru criza din ţară.
"Cu toate că am avut unele divergenţe cu privire la conflictul din Siria, ambii ne dorim să punem capăt crizei şi vrem o Sirie stabilă", a declarat premierul britanic, David Cameron.
"Am convenit să continuăm căutarea unei soluţii viabile pentru conflictul din Siria prin intermediul miniştrilor din ambele ţări", a afirmat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
Aceasta este prima vizită a preşedintelui rus, Vladimir Putin, în Marea Britanie din 2005, când a participat la summitul G8.