Putin: Rusia sprijină eforturile lui Annan pentru restabilirea păcii în Siria
Rusia sprijină toate eforturile emisarului pentru pace, Kofi Annan, privind soluţionarea situaţiei critice din Siria. Este declaraţia făcută de preşedintele Vladimir Putin la întâlnirea cu trimisul special al ONU, care se află pentru a doua oară la Moscova, în ultimele patru luni.
"Încă de la începutul conflictului, de la primii paşi în calitate de trimis special al ONU şi Liga Arabă, noi am susţinut şi continuăm să sprijinim eforturile dumneavoastră pentru restabilirea păcii civile în Siria", a menţionat Putin.
La rândul său, emisarul internaţional Kofi Annan a declarat că situaţia din Siria a ajuns la un punct critic. Asta, după ce violenţele au crescut în ultimele trei zile în capitala siriană, Damasc.
"Sper că discuţiile în cadrul Consiliului de Securitatea al ONU vor continua pentru a ajunge la un acord şi pentru a avansa în ceea ce priveşte soluţionarea acestei probleme critice", a declarat Kofi Annan.
Consiliul de Securitate al ONU va vota mâine o rezoluţie, susţinută de Occident, care ameninţă autorităţile siriene cu sancţiuni. Şi asta, în cazul în care timp de zece zile regimul lui Bashar al-Assad nu va înceta focul şi nu-şi va retrage armata din ţară. La începutul acestei săptămâni, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că Moscova ar putea bloca rezoluţia, propusă de Marea Britanie, Statele Unite, Franţa şi Germania. Zilele trecute, Crucea Roşia a calificat violenţele din Siria drept război civil.