Putin se teme să nu fie otrăvit
Vladimir Putin cere să fie verificat fiecare fel de mâncare care i se serveşte ca să nu fie otrăvit, a dezvăluit miercuri la Paris Gilles Bragard, fondatorul unui club de bucătari de elită care gătesc pentru cei mai puternici oameni politici din lume, scrie realitatea.net.
Fiecare fel de mâncare servit preşedintelui rus, un fost agent KGB "obsedat de securitate", este verificat de către un degustător profesionist cu o calificare medicală, care se asigură că este complet sigur să fie consumat, potrivit publicaţiei britanice. "Încă mai există degustători la Kremlin, unde un doctor verifică fiecare fel în parte, împreună cu bucătarul", a declarat Bragard.
Într-o intervenţie în cadrul unei reuniuni a "Club des Chefs des Chefs", la Paris, Bragard a mai dezvăluit că preşedinţilor americani le placeca mâncarea lor să fie "autorizată din punct de vede al securităţii". Între aceştia se află şi George Bush, care a pus doi foşti agenţi FBI să guste fiecare fel în parte în timpul unei vizite la Londra.
De asemenea, liderii americani sunt suspicioşi în special cu mâncarea de origine non-americană, despre actualul secretar de Stat Hillary Clinton spunându-se spre exemplu că a "scăpat de bucătarul francez când a sosit la Casa Albă, considerând felurile acestuia prea bogate", potrivit Daily Mail.
Între alte astfel de "informaţii fascinante", Daily Mail citează afirmaţii atribuite lui Anton Mosimann, un bucătar londonez care a gătit pentru numeroşi premieri britanici, potrivit cărora ducesa de Cambridge a cerut ca un sos "greu" să fie "modificat" pentru ca să fie mai "uşor". Baroana Thatcher, în schimb, era deosebit de atentă la preţ, interesându-se, spre exemplu, cât a costat friptura de vită cu ciuperci Morille oferită fostului preşedinte socialist Francois Mitterrand. Lady Tatcher l-a felicitat pe Mosimann pentru calitatea felului, ani mai târziu, după care i-a spus "a fost foarte scump".
În prezent, preşedintele american Barack Obama detestă sfecla, iar francezul Francois Hollande anghinara. Însă, a spus Bragard, Hollande şi cancelarul german Angela merkel "adoră brânza", pe când lui Obama şi soţiei sale, Michelle, cel mai mult le plac "fructele şi legumele". Membrii selectului club de bucătari se întâlnesc luni la Paris în cadrul reuniunii lor anuale, urmând să petreacă trei zile bucurndu-se de restaurantele din capitala franceză.