Putin şi Poroşenko, faţă în faţă. Ce urmează să discute liderii Ucrainei şi Rusiei
În Italia începe astăzi summitul Asia-Europa, care îi va aduce faţă în faţă pe liderii Ucrainei şi Rusiei. În prezenţa cancelarului german, Angela Merkel, Petro Poroşenko şi Vladimir Putin vor discuta despre restabilirea păcii în ţara vecină, dar şi despre livrarea gazelor ruseşti în sezonul rece.
"Pe agenda discuţiilor se află toate problemele legate de Ucraina, precum livrarea gazelor, dar şi armistiţiul convenit la Minsk. Sper că va fi o discuţie deschisă şi vor fi realizate progrese în ceea ce priveşte implementarea acordului de la Minsk. Aşa că vom vorbi despre ce putem face ca acordul să devină realitate", a menţionat cancelarul Germaniei.
Presa internaţională scrie că întâlnirea dintre Poroşenko şi Putin va avea loc, cel mai probabil, vineri la prânz. Aceasta va fi cea de-a treia întrunire a liderilor de la Kiev şi Moscova, de la alegerea lui Petro Poroşenko în funcţia de preşedinte al Ucrainei, în luna mai.
La summitul de la Milano, care va dura două zile, vor participa reprezentanţi ai Uniunii Europene şi oficiali din 20 de ţări asiatice. Printre subiectele de dezbatere se mai numără creşterea economică şi securitate în lume.