Qualcomm şi Project Ray lucreză la un telefon pentru nevăzători
Qualcomm şi Project Ray colaborează la un telefon inteligent pentru nevăzători. Cele mai multe smartphone-uri oferă o experienţă aproape exclusiv vizuală. Telefonul Project Ray utilizează, însă, o interfaţă optimizată pentru folosirea ce nu necesită interacţiune vizuală, scrie hit.ro.
Obiectele tehnologice pentru nevăzători sunt adesea mai scumpe, iar Qualcomm şi Project Ray speră ca noul telefon să uşureze viaţa celor cu handicap vizual grav, oferindu-le o alternativă la mai multe gadgeturi diferite.
Smartphone-ul Project Ray va oferi nevăzătorilor funcţionalitatea de telefon, alături de reader pentru cărţi electronice, MP3 player controlat vocal şi unelte de navigaţie.
Noul telefon ce utilizează un procesor Qualcomm Snapdragon se află deocamdată în faza de teste în Israel, unde este folosit în prezent de 100 voluntari.