R. Moldova a deschis peste 2100 secții de vot pentru cetățenii din țară și cei de peste hotare
foto: mprointeractiv.ro
canal tv
Pentru referendumul constituţional din 5 septembrie, au fost alocate din bugetul statului aproape 33 de milioane de lei. Numai deschiderea celor 79 de secţii de votare de peste hotare a costat aproximativ două milioane de lei, însă costurile au fost suportate de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova.
Pe data de 5 septembrie, sunt aşteptaţi la urne două milioane 660 de mii 462 de cetăţeni cu drept de vot. Aceştia urmează să voteze în cele 2035 de secţii de votare deschise pe teritoriul ţării. Alte 79 de secţii de vot au fost deschise peste hotare, dintre care cele mai multe, adică 20, în Italia. Comisia Electorală Centrală a tipărit 2,8 milioane de buletine de vot pentru referendum. Cetăţenii sunt chemaţi să decidă modul în care va fi ales viitorul preşedinte al Republicii Moldova. Alegătorii pot vota pentru sau contra alegerii directe, de către popor, a şefului statului.