Rable pe şine: Trenurile din Moldova au termenul de exploatare EXPIRAT
Toate trenurile locale din ţară au termenul de exploatare expirat. Cel puţin asta susţine şeful Căilor Ferate din Moldova, Vitalie Strună. Funcţionarul spune că reforma transportului feroviar prevede şi modernizarea garniturii. Iar pentru aceasta este nevoie de aproape o sută de milioane de euro.
În Moldova sunt 14 trenuri locale, dintre care doar unul a fost cumpărat acum jumătate de an. Restul au fost moştenite din perioada sovietică. Acestea au fost construite la o fabrică din Ungaria, care nu mai există. Respectiv, nu pot fi achiziţionate nici piese de schimb. Specialiştii afirmă, însă, că trenurile nu periclitează viaţa pasagerilor.
"Niciun pasager nu trebuie să se gândească că nu va ajunge la destinaţie. Toate vor ajunge. Doar că în această stare, în viitorul apropiat, nu vor putea transporta pasageri", a explicat Alexandru Zaica, şeful serviciului tehnic CFM.
Pasagerii spun, însă, că nu se simt în siguranţă, atunci când urcă în tren. Iată ce au declarat aceştia:
"Condiţiile de fiecare dată sunt diferite. Când e cald, când e frig, când e mai murdar, când e mai curat."
"Cu 341 sau 342 nici nu mergem. Acela e căruţa Moldovei. Aşa o numim noi."
"Sunt cam vechişoare, dar n-au bani de unde să cumperenoi. E frig înăuntru şi e vechi, trebuie ceva nou."
Trenurile locale nu sunt singura problemă a Căilor Ferate din Moldova, spune şeful instituţiei.
"Avem probleme şi pe internaţionale, 70% dintre ele sunt expirate. Deja avem probleme şi cu ucrainenii şi ruşii. Toate trenurile au termen de exploatare expirat, cu excepţia trenului adus recent", a precizat Vitalie Strună.
Potrivit directorului Căilor Ferate din Moldova, în prezent sunt 180 de vagoane din garnitura internaţională care trebuie schimbate. Doar un vagon costă peste un milion de dolari.