Rablele de pe drumuri bagă spaima în călători: Ne este frică, dar trebuie să mergem VIDEO
Accidentul de la Morenii Noi a pus pe jar autorităţile. În încercarea de a preveni producerea, pe viitor, a unor accidente similare, conducerea raionului Ungheni a dispus revizuirea procedurii de acordare a licenţelor pentru transportarea călătorilor pe rutele interurbane. Chiar şi aşa, oamenii spun că urcă în autobuze cu frica în sân.
Preşedintele raionului Ungheni spune că o soluţie ar fi modificarea condiţiilor în care se acordă permis de transportare a călătorilor.
"Am stabilit un plan de acţiuni şi ne vom mai convoca săptămâna următoare. Este necesar de revizuit toate licenţele, permisele şi toate rutele care sunt", susţine Iurie Toma, preşedintele raionului Ungheni.
În acelaşi timp, specialiştii Consiliului naţional pentru securitatea rutieră propun crearea unei agenţii care să verifice starea maşinilor de pe toate rutele.
"Propunem în noua redacţie a codului transportului rutier abilitarea unei instituţii de stat cu control specializat atât la sediul întreprinderilor cât şi în trafic", a declarat Viorel Bulimaga, secretarul Consiliul Naţional pentru securitatea circulaţiei rutiere.
Chiar dacă autorităţile dau asigurări că vor lua măsuri pentru a preveni producerea altor incidente similare, călătorii urcă cu teamă în autobuze şi microbuze. Ei spun că pe lângă vechimea automobilelor, o problemă este şi supraîncărcarea acestora.
"După acest caz mă tem. Astăzi am venit aici şi mă temeam. Au promis că nu va fi aşa ceva, dar azi a trecut autobuzul de la Măcăreşti şi era plin", spune un pasager.
"Nu avem confortul necesar de fiecare dată, dar asta e. Ne e frică, dar ce să facem, trebuie să mergem", susţine o călătoare.
"Transportul este vechi, şi un alt minus că iau în picioare mulţi oameni. Nu trebuie să ia în picioare oameni. Nu poţi să te sprijini de nimic", susţine un alt pasager.
Publika.md aminteşte că din cauza vitezei excesive şi a neatenţiei unor conducători auto, zilnic, zeci de oameni îşi pierd viaţa sau ajung, cu diferite traumatisme, la spital. Doar în primele şase luni ale anului, în ţară, s-au produs peste o mie de accidente rutiere, în urma cărora 152 de persoane au murit, iar alte 1.500 au fost traumatizate.
Un accident tragic s-a produs la începutul lunii noiembrie 2011. Un tren a lovit un microbuz de pe ruta Şerpeni-Chişinău, în apropiere de satul Bulboaca, Anenii-Noi. Potrivit poliţiei, şoferul a trecut la culoarea roşie a semaforului. În urma accidentului au murit opt oameni.
Un caz similar, cu implicarea unui autobuz de pasageri, a avut loc în martie 2012. Autobuzul circula pe linia Chişinău-Grătieşti şi s-a răsturnat într-o prăpastie din apropierea cimitirului "Sfântul Lazăr" din Capitală. În vehicul se aflau aproximativ 40 de persoane, dintre care 23 au avut de suferit.
Un alt accident a şocat localitatea Malcoci din raionul Ialoveni. A doua zi după Paştele Blajinilor, trei tineri, în vârstă de 16, 17 şi 18 ani, au fost spulberaţi pe şoseaua din localitate de un microbuz. Şoferul a părăsit locul accidentului, dar, în scurt timp, a fost reţinut de poliţie.
Un accident tragic a avut loc în luna mai, la Străşeni, când o tânără însărcinată în luna a şaptea a fost tamponată mortal de un şofer despre care se spune că ar fi fost în stare de ebrietate. În urma impactului, prietenul femeii şi copilul lor de un an au ajuns în stare gravă la spital.
- Pentru ei sunt vechi, pentru moldoveni - noi. Două autobuze second-hand din Norvegia vor circula pe străzile Capitalei
- Accident tragic în Rusia: Un şofer beat loveşte un autobuz plin cu oameni VIDEO
- Transportatorii, obligaţi să instaleze în autocare camere video şi centuri de siguranţă pentru pasageri