Rachel Weisz o va interpreta pe legendara actriţă Elizabeth Taylor într-un film biografic
foto: agerpres.ro
Rachel Weisz o va interpreta pe Elizabeth Taylor în "A Special Relationship", un film biografic produs de compania See-Saw Films, care va explora evoluţia legendarei actriţe americano-britanice de la statutul de vedetă de cinema la activistă, informează revista Variety, potrivit agerpres.ro.
Povestea filmului va fi prezentată din perspectiva prieteniei dintre Elizabeth Taylor şi asistentul ei Roger Wall. Bazată pe un scenariu scris de Simon Beaufoy - premiat cu Oscar pentru "Slumdog Millionaire", noua producţie va fi regizată de duoul de regizoare Bert & Bertie, cunoscute pentru filmul "Troop Zero".
Lungmetrajul va fi produs de compania See-Saw Films, iar printre producătorii executivi ai peliculei se vor afla Barbara Berkowitz şi Tim Mendelson, care sunt membri ai Fundaţiei Elizabeth Taylor.
Elizabeth Taylor, nominalizată de cinci ori la Oscar, a câştigat de două ori acest premiu pentru interpretările sale din filmele "Butterfield 8" şi "Who's Afraid of Virginia Woolf?". Celebră şi pentru stilul ei de viaţă strălucitor şi pentru numeroasele ei mariaje, celebra actriţă s-a angajat într-o veritabilă "cruciadă" împotriva SIDA, după ce l-a angajat la jumătatea anilor 1980 pe Roger Wall, un bărbat gay care a crescut în sărăcie într-o regiune din sudul american marcată de homofobie.
Rachel Weisz a câştigat premiul Oscar în 2006 pentru rolul secundar din "A Constant Gardener" şi a fost nominalizată în 2019 la aceeaşi categorie graţie interpretării sale din filmul "The Favourite".