Rada Supremă a Ucrainei a cerut autorităților din Belarus să-l elibereze imediat pe jurnalistul Roman Protasevici
Rada Supremă a Ucrainei a condamnat incidentul în urma căruia un avion de pasageri a fost deturnat la Minsk şi a cerut autorităților din Belarus să-l elibereze imediat pe jurnalistul Roman Protasevici. Mai mult, Rada a cerut Organizației Aviației Civile Internaționale să investigheze urgent cazul.
Parlamentul ucrainean solicită "oprirea ilegalităţilor și torturilor folosite de forțele de securitate din Belarus împotriva celor aflați în custodie și garantarea respectării drepturilor omului în conformitate cu obligațiile internaționale".
Potrivit mass-media străine, textul documentului va fi expediat ONU, Comisiei Europene, Parlamentului European, adunărilor parlamentare ale OSCE, Consiliului Europei și NATO, guvernelor naționale și parlamentelor. La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Moldovei sprijină ideea partenerilor internaționali de a începe o investigație independentă pentru a clarifica toate circumstanțele reținerii jurnalistului belarus. Preşedintele Maia Sandu nu a comentat până acum pe marginea scandalului internaţional declanşat de Belarus.