Radu Albot a fost ELIMINAT în semifinale la turneul Challenger de la Fergana
Radu Albot nu a reuşit să ajungă pentru al doilea an consecutiv în finala turneului Challenger de la Fergana, Uzbekistan. Tenismanul moldovean a fost eliminat în semifinale de rusul Alexandr Kudreavţev.
Albot, care este deţinătorul trofeului la Fergana, a pierdut primul set la tie-break, însă l-a câştigat pe al doilea cu 6-4. În setul decisiv, sportivul moldovean a fost învins la fel la tie-break. Partida dintre Albot şi Kudreavţev a durat două ore şi 40 de minute.
Radu Albot a evoluat şi la dublu la Fergana, alături chiar de Alexandr Kudreavţev. Perechea moldo-rusă a fost învinsă în sferturile de finală.
Pentru evoluţia la turneul de la Fergana, Albot şi-a asigurat peste 3000 de dolari. Săptămâna viitoare, cel mai bun tenisman moldovean va juca la cel de-al treilea turneu de Mare Şlem al anului, Wimbledon.
Albot îşi va începe evoluţia din primul tur al calificărilor.