Radu Albot a fost eliminat din primul tur la Australian Open
Radu Albot a terminat evoluţia la Australian Open. Cel mai bun tenisman moldovean al momentului a fost eliminat din primul tur de argentinianul Carlos Berlocq, care s-a impus cu 6-4, 7-6, 5-7, 7-6.
Chiar dacă a pierdut, Albot a câştigat 10 puncte ATP şi s-a ales cu un bonus în valoare de peste 37 de mii de dolari.
Într-un alt meci Rafael Nadal, cap de serie numărul nouă, l-a învins cu 6-3, 6-4, 6-4 pe neamţul Florian Mayer.
Novak Djokovic, deținătorul titlului, s-a calificat ușor în turul doi. Sârbul l-a învins pe spaniolul Fernando Verdasco în trei seturi, scor 6-1 7-6 6-2.
Al treilea favorit al competiţiei, Milos Raonic, nu s-a confruntat cu probleme în partida cu germanul, Dustin Brown. Canadianul s-a impus cu 6-3, 6-4, 6-2.
La feminin, numărul doi mondial, Serena Williams, a debutat cu dreptul la primul turneu de Mare Şlem din acest an. Tenismena din Statele Unite a câştigat cu 6-4, 6-3 confruntarea cu elveţianca Belinda Bencic.
S-a calificat în faza următoare a comppetiţiei şi Karolina Pliskova din Cehia. Ea a eliminat-o uşor pe Sara Sorribes din Spania, scor 6-2, 6-0.