Radu Albot, antrenor pentru o zi VIDEO
Radu Albot s-a apucat de antrenat copii! Cei drept, pentru o singură zi. Albot a dat o lecţie celor mai tineri tenismeni din Moldova. Unii din ei au reuşit chiar să câştige câteva puncte în faţa numărului unu al tenisului moldovenesc.
Cel mai bun tenismen din Moldova, Radu Albot, a condus pentru prima dată un master clas. Acesta a jucat câteva partide cu cei mai mici tenismeni care se antrenează la şcolile specialiazate din capitală. Deşi s-a întâlnit pe teren cu juniori, Albot a avut şi mici emoţii.
"O dată i-am dat pe linie, iar o dată peste cap. El nu a jucat din toate puterile", a spus
"Pot să spun că unii din ei joacă chiar foarte bine cu toate că sunt încă mici. Sper ca pe viitor să crească în nivel să joace cât mai bine, să participe la turnee internaţionale", a mneţionat Albot.
"Apariţia unui campion, unui număr unu mondial nu este un fenomen normal. Este doar o întâmplare. Scopul nostru este pregătim jucători buni, la fel ca Radu sau chiar mai buni. Ca să ai un Federer sau Nadal - trebuie să ai noroc", a spus reprezentantul departamentului de dezvoltare ITF, Hrvoje Zmajic.
Evenimentul a fost organizat de federaţiei naţională de tenis cu sprijinul celei interanţionale. În Moldova peste 200 de copii practică tenisul, iar în jur de 100 au vârsta mai mică de 10 ani.