Radu Albot nu a fost inclus în lista tenismenilor care vor participa la Jocurile Olimpice de la Rio
Radu Albot nu a fost inclus în lista celor 56 tenismenilor, care vor participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.
Totuşi, jucătorul nostru are şanse să ajungă la Olimpiada din Brazilia. Federaţia Internaţională de Tenis va oferi sportivilor încă 6 cote. Repartizarea acestor locuri va avea loc în perioada 18 iulie - 2 august.
"Factorul cel mai important este clasamentul. Sau de exemplu ţara gazdă nu este reprezentată, un loc este repartizat sportivului şi sportivei de acolo. Haideţi să spunem ca şanse avem şi să nimerim la Jocurile Olimpice", a spus menţionat preşedintele Federaţia de Tenis din Moldova, Marina Tauber.
În timp ce Radu Albot se pregăteşte de turneele internaţionale, la Chişinău a început campionatul naţional de tenis. Competiţia a strâns peste 230 de sportivi, un record absolut pentru Moldova.
"Va fi greu în finală, dar vreau să mă clasez pe primul loc. Îmi doresc să fiu cel mai bun în categoria mea, dacă voi câştiga."
După turneul naţional vor fi formate selecţionatele, care vor participa la Campionatele Europene de juniori la diferite categorii de vârstă.