Radu Albot şi Maxim Dubarenco, faţă în faţă la un turneu din Polonia. Cine a câştigat
Radu Albot şi Maxim Dubarenco au fost adversari la un turneu de tenis în Polonia. Primul s-a impus în două seturi în optimile de finală ale turneului Challenger de la Poznan, scor 6-3, 6-4. Acesta a fost primul meci disputat între cei doi, după ce Dubarenco a ales să reprezinte Belarusul.
Cel mai bun tenisman din Moldova, Radu Albot a jucat în turul doi al turneului Challenger de la Poznan. Acesta a evoluat împotriva fostul să coleg de la naţională, Maxim Dubarenco.
Albot s-a impus uşor în două seturi cu scorul de 6-3 6-4, într-un meci care a durat o oră şi 40 de minute. În urma acestui succes, Albot s-a calificat în sferturi. El şi-a asigurat deja un cec în valoare de 1.850 de euro.
De partea cealaltă, Dubarenco va primi 1.100 de euro pentru că a ajuns în turul doi al turneului din Polonia.
Dubarenco reprezintă acum Belarus în competiţiile internaţionale. El a primit cetăţenia acestei ţări la începutul anului.
Dubarenco a fost considerat unul dintre cei mai valoroşi tenismeni moldoveni, iar în echipa de Cupa Davis a ţării noastre a fost numărul doi, după Radu Albot.