Radu Banciu recidivează, CNA sancţionează. Postul B1 TV a primit o nouă amendă din cauza realizatorului său
Postul de televiziune B1 TV din România s-a ales cu o nouă amendă din cauza ecsapadelor realizatorului Radu Banciu. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) de la Bucureşti a dictat o amendă de 15 000 de lei romanesti (aprox. 3 500 euro), din cauza mai multor ediţii ale emisiunii "Lumea lui Banciu", în care jurnalistul a folosit mai multe comentarii injurioase referitoare la femeile din Republica Moldova.
CNA a luat în discuţie emisiunea "Lumea lui Banciu" difuzată pe 18 şi 27 decembrie, pe 20 ianuarie, 21 februarie şi 9 martie. În urma difuzării acestor emisiuni, instituţia a primit cinci reclamaţii. Potrivit CNA, în aceste emisiuni Radu Banciu a folosit un limbaj injurios.
Pe de altă parte, potrivit CNA, în ediţia din 20 ianuarie, Radu Banciu a spus că prezintă un studiu al unui unui ONG francez,potrivit căruia "70% din femeile Republicii Moldova s-au prostituat cel puţin o dată între vârstele de 15 şi 25 de ani". Banciu a spus că în realitate "cifra se duce de la 9 spre 10" şi a făcut mai multe comentarii injurioase referitoare la femeile din Republica Moldova.
Publika.md aminteşte că anterior realizatorul TV Radu Banciu, dar şi postul de televiziune B1 au mai fost sancţionate de către CNA.
- Vicepreşedintele Parlamentului Adrian Candu îi cere prezentatorului român, care a jignit moldovenii, să-şi ceară scuze
- Radu Banciu s-a ales cu o amendă de 1100 de euro pentru injuriile aduse la adresa moldovenilor
- Replica premierului Leancă la declaraţiile prezentatorului român Radu Banciu, care l-a numit terchea-berchea