Radu Rebeja rămâne în cursa pentru şefia FMF
Radu Rebeja rămâne în cursa pentru şefia FMF, chiar dacă nu a adunat numărul necesar de susţinători! Decizia a fost luată de comisia de validare a candidaţilor, care i-a acordat fostului vicepreşedinte titlul de candidat cu statut provizoriu.
"La domnul Rebeja erau anumite carenţe în documente şi urmează să se expună congresul asupra candidaturii lui. Nu avea numărul necesar de procese verbale şi altele care nu le comentez acum", a declarat juristul FMF, Ruslan Berzoi.
"Alaltăieri am depus 20 de procese verbale. Astăzi am depus încă unul, dar ieri, după discuţiile cu membrii Federaţiei, trei şi-au amânat procesele verbale în susţinerea mea", a menţionat Radu Rebeja,
Totuşi, Radu Rebeja păstrează şansele de a candida la şefia FMF.
"Candidatura lui urmează să fie prezentată congresului, iar congresul, prin vot, urmează să se expună, pe 3 februarie, dacă îl admite sau nu în calitate de candidat la această funcţie", a spus Ruslan Berzoi.
"Sunt admis cu statut provizoriu. Înţeleg foarte bine ce înseamnă acest lucru şi nu exclud faptul că pe parcurs candidatura mea va fi retrasă", a menţionat Rebeja.
În câteva zile, comisia de validare va prezenta şi numărul exact de susţinători ai ambilor candidaţi. Anterior, FMF a anunţat că primul candidat, Pavel Ciobanu, a acumulat 132 de semnături din 149 posibile.