Rafael Nadal a avut cel mai prost debut din carieră la turneul Roland Garros
Rafael Nadal a avut cel mai prost debut la Roland Garros din carieră. Spaniolul l-a învins cu greu pe Daniel Brands în prima rundă a competiţiei franceze. Nadal a cedat primul set, a câştigat al doilea abia la tie-break, însă a învins fără mari probleme în seturile doi şi trei şi s-a calificat în runda a doua.
De şapte ori campion la Roland Garros, Rafael Nadal a trecut cu emoţii de germanul Daniel Brands în prima rundă a competiţiei din acest an. Spaniolul a început cu stângul meciul şi a cedat primul set cu scorul 4-6.
Acesta a fost doar al 15-lea set pierdut de Nadal la Roland Garros în cele 54 de meciuri jucate. De altfel, acesta a fost cel mai prost set de debut pentru spaniol la Marele Şlem de la Paris. Nadal şi-a revenit în al doilea set şi s-a impus la tie-break, 7-6. Tenismenul şi-a asigurat calificarea în turul doi în următoarele două seturi pe care le-a câţtigat cu 6-4 6-3.
În următoarea rundă, favoritul numărul trei al turneului, Nadal va da piept cu slovacul Martin Klizan.