Rafael Nadal a CÂŞTIGAT al 47-lea turneu din carieră pe suprafaţă de zgură
Rafael Nadal a câştigat al 47-lea turneu din carieră pe suprafaţă de zgură. Spaniolul s-a impus în competiţia de la Hamburg, învingându-l pe italianul Fabio Fognini.
Tenismenul spaniol Rafael Nadal a câştigat turneul de la Hamburg după ce l-a învins în finală cu scorul de 7-5 7-5 pe italianul Fabio Fognini.
Spaniolul s-a impus a cincea oară în carieră în faţa lui Fognini din totalul de şapte meciuri directe. Nadal a câştigat al treilea turneu din acest an şi al 67-lea din carieră. Tenismenul iberic s-a mai impus în acest an la Stuttgart şi la Buenos Aires.
În urma succesului de la Hamburg, Nadal a primit un cec în valoare de 317.000 de euro şi 500 de puncte în clasamentul ATP.
Dominic Thiem a câştigat al doilea turneu consecutiv în circuitul ATP. Acesta s-a impus la turneul din Gstaad. Thiem l-a învins în finală pe belgianul David Goffin cu scorul de 7-5 6-2.
Austriacul, în vârstă de 21 de ani, şi-a adjudecat astfel al treilea titlu al anului, după cele de la Nice şi Umag, şi a ajuns la 13 victorii consecutive pe zgură.