Rafael Nadal a câştigat Mastersul de la Madrid. "Nu am obţinut victoria în cel mai frumos mod"
Rafael Nadal a câştigat cel de-al patrulea titlu la Mastersul de la Madrid, după ce adversraul său din finală, japonezul Kei Nishikori s-a retras în timpul disputării celui de-al treilea set.
"Foarte trist. Am jucat cel mai bun meci al meu împotriva lui Nadal", a declarat sporitvul nipon.
Rafael Nadal a devenit cel mai titrat tenisman la open-ul de la Madrid. Liderul mondial a câştigat competiţia spaniolă pentru a patra oară, după ce adversarul său din finală Kei Nihsikori s-a retras, invocând dureri la spate.
Nishikori, care a disputat prima finală din carieră la un turneu din seria Masters 1000, a câştigat primul set, scor 6-2, și a condus în setul secund cu 4-2, dar a fost nevoit să ceară ajutor medical din cauza durerilor.
Până la urmă, Nadal a câştigat al doilea set cu 6-4, iar în setul trei, la scorul de 3-0 pentru spaniol, Nishikori a abandonat.
"A fost foarte trist, în special pentru că am câştigat primul set. Am jucat practic cel mai bun meci al meu împotriva lui Nadal, câştigând cu 6-2 şi 4-2. A fost foarte dificil pentru mine, dificil din punct de vedere psihic", a declarat Nishikori după partidă.
"De fiecare dată este un sentiment extraordinar să joc aici, la Madrid, şi vă puteţi închipui ce înseamnă pentru mine câştigarea unui nou trofeu aici, dar astăzi nu am câştigat în cel mai frumos mod. Îmi pare foarte rău pentru Kei Nishikori şi sper din suflet să nu fie ceva grav", a spus Rafael Nadal.
În vârstă de 27 de ani, Nadal şi-a completat palmaresul cu cel de-al 63 titlu.