Rafael Nadal a ratat accederea în finala turneului Thailand Open de la Bangkok
Rafael Nadal a fost eliminat de la Thailand Open! Liderul mondial a fost învins în semifinalele competiţiei de către compatriotul său Guillermo Garcia-Lopez, în trei seturi, scor 2-6, 7-6, 6-3. În finală, Lopez va juca cu Jarkko Nieminen, care a trecut în cealaltă semifinală de Benjamin Becker.
Liderul mondial Rafael Nadal a ratat accederea în finala turneului Thailand Open de la Bangkok, fiind învins în trei seturi de spaniolul Guillermo Garcia-Lopez, scor 2-6, 7-6, 6-3, în ciuda faptului că a avut de-a lungul partidei 26 de mingi de break.
Favorit clar în faţa compatriotului său, Rafael Nadal a început meciul foarte bine, câştigând uşor primul set cu 6-2. Însă numărul 53 mondial s-a mobilizat foarte bine în setul secund, a anulat toate cele 16 şanse de break ale lui Nadal şi a împins setul în tie-break, acolo unde s-a şi impus cu 7-3.
Încrederea lui Garcia-Lopez a crescut în setul decisiv şi un singur break i-a fost de ajuns lui Garcia-Lopez pentru a câştiga meciul şi implicit pentru a obţine biletul către finala de duminică, acolo unde îl va întalni pe finlandezul Jarkko Nieminen, care l-a învins în cealaltă semifinală pe Benjamin Becker, scor 6-3, 6-2.
"Niciodată în cariera mea nu am învins un lider mondial. Cred că aceasta este cea mai mare victorie din cariera mea. Totul a fost fantastic. Momentan încă sunt puţin şocat", a declarat la finalul partidei Garcia-Lopez, care a obţinut prima sa victorie în faţa lui Nadal.