Rafael Nadal, eliminat în optimile de finală ale ultimului turneu de Mare Şlem al anului, US Open
Tenismenul spaniol Rafael Nadal, numărul 3 mondial, a fost eliminat în optimile de finală ale ultimului turneu de Mare Şlem al anului, US Open.
Ibericul a fost a învins în patru seturi cu 6-4, 4-6, 6-4, 6-3, de americanul Frances Tiafoe, care ocupă locul 26 în clasamentul ATP.
"Am jucat prost, iar el a jucat bine. Nu am fost capabil să ating cel mai înalt nivel al jocului meu. Nu am fost suficient de rapid în mişcări. El a reuşit să recupereze toate mingile destul de repede iar eu nu am pus presiune suficientă", a spus Nadal.
Meciul dintre cei doi a durat nu mai puțin de trei ore și 32 de minute. Astfel, Rafael Nadal și-a încheiat lupta pentru cel de-al 23-lea titlu de Mare Şlem al carierei.
Tiafoe, în vârstă de 24 de ani, atinge pentru prima oară sferturile de finală la Flushing Meadows, urmând să-l înfrunte pentru un loc în careul de aşi pe rusul Andrei Rublev.
În acest an, ibercul a câştigat turneul de la Australian Open şi Roland Garros. La Wimbledon, el a ajuns până în semifinale dar a abandonat din cauza unei leziuni abdominale.