Rafael Nadal, Roger Federer şi Tomas Berdych s-au calificat în turul trei la Indian Wells
Rafael Nadal a debutat la Indian Wells 2013, primul turneu pe suprafaţă dură pentru tenismenul spaniol în ultimul an. Nadal l-a eliminat pe tânărul jucător din Statele Unite, Ryan Harrison cu 7-6, 6-2 şi va juca în următorul act cu Leonardo Mayer din Argentina. Victorii în două seturi au mai obţinut Roger Federer şi Tomas Berdych.
Nadal, care în ultimul timp îşi manifestă tot mai des dezgustul faţă de turneele pe suprafaţă dură a revenit astfel pe hard după o pauză de aproape un an. Ibericul l-a învins pe americanul Ryan Harrison, în vârstă de 20 de ani, cu scorul de 7-6, 6-2.
"La Acapulco a fost o săptămână fantastică pentru mine, pentru că am putut să joc fără ca să limitez mişcările mele. Acum voi încerca să joc aici, pe suprafaţă dură. Nu mă aştept la rezultate foarte bune, dar orice victorie este importantă", a declarat Nadal.
În celelalte meciuri, al doilea favorit al turneului, elveţianul Roger Federer l-a eliminat pe Denis Istomin din Uzbekistan cu scorul de 6-2, 6-3 şi va juca în runda a treia cu Ivan Dodig. Iar cehul Tomas Berdych, care l-a învins tot în două seturi pe necunoscutul Mischa Zverev, va avea o misiune mai dificilă în următoarea rundă. Berdych îl va întâlni pe neamţul Florian Mayer.