Rafael Nadal şi-a confirmat participarea la turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care se pregăteşte să revină în competiţie după o leziune la flexorul şoldului, s-a înscris pe lista participanţilor la viitoarea ediţie a turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, programat luna viitoare, au anunţat organizatorii, potrivit AFP, citează Agerpres.
Jucătorul iberic, cu 22 de trofee de Mare Şlem în palmares, nu a mai jucat din luna ianuarie, după eliminarea sa în turul secund la Australian Open, unde s-a accidentat în cursul meciului pierdut în faţa americanului Mackenzie McDonald.
Nadal s-a retras de la turneele pe hard de la Indian Wells şi Miami, din martie, dar urmează să revină în circuitul ATP pe suprafaţa sa favorită, zgura, pe care şi-a intensificat antrenamentele în ultima săptămână.
"Rafa a fost primul jucător care s-a înscris. Vrea să joace la Monaco şi îşi acordă toate şansele pentru a fi capabil să participe la acest turneu pe care îl iubeşte atât de mult şi pe care care l-a câştigat de 11 ori la simplu, inclusiv cu un record de opt titluri consecutive între 2005 şi 2012", a precizat directorul turneului de la Monte Carlo, David Massey, într-un comunicat.
În vârstă de 36 de ani, Rafael Nadal a folosit anterior turneul de la Monte Carlo, programat anul acesta între 9 şi 16 aprilie, ca pe o competiţie cheie în pregătirea sa pentru Openul Franţei de la Roland Garros, pe care l-a câştigat de 14 ori.