Raheem Sterling a fost desemnat câştigătorul prestigiosului trofeu "Golden Boy"
Raheem Sterling a fost desemnat câştigătorul prestigiosului trofeu "Golden Boy", acordat celui mai bun tânăr jucător al unui sezon. Atacantul lui Liverpool a avut un an remarcabil, încheind sezonul trecut, alături de "cormorani", pe locul doi în Premier League, competiţie în care a marcat de nouă ori. Jucătorul de 20 de ani a fost şi în lotul Angliei la Campionatul Mondial din 2014.
Sterling a fost pe o listă de 40 de fotbalişti, una pe care s-au mai aflat Munir, Deulofeu, Kovacic, Origi sau Lazar Markovic. Sterling este primul jucător de la Liverpool care pune mâna pe trofeu şi al doilea englez, după Wayne Rooney, în 2004.
Trofeul a fost instituit în 2003 de cotidianul italian Tuttosport și, cu o singură excepție, toți ceilalți câștigători ai trofeului au ajuns ulterior fotbaliști de talie mondială. Pentru acordarea acestui titlu votează jurnaliști de la cele mai relevante publicații sportive din Europa.
Anul trecut trofeul a fost câştigat de mijlocaşul lui Juventus, Paul Pogba.