Raionul Floreşti ar putea rămâne fără Președinte. ANI a descoperit avere nejustificată în sumă de aproximativ 2 milioane lei
Autoritatea Naţională de Integritate i-a verificat averea preşedintelui raionului Floreşti şi a constatat că acesta nu poate justifica bunuri în valoare de 2 milioane de lei. Mai exact, potrivit ANI, Ştefan Paniş a cumpărat de-a lungul anilor 200 de terenuri agricole, iar sumele plătite îi depăşesc cu mult veniturile. Ştefan Paniş este la al treilea mandat de preşedinte de raion.
Potrivit ANI, în perioada primului mandat 2012 - 2016, alesul a cheltuit cu 1,6 milioane de lei mai mult decât a câştigat. De asta, ANI va sesiza instituţiile competente pentru efectuarea unor controale sub aspect fiscal şi penal pe numele lui Paniş.
Potrivit Autorităţii Naţionale de Integritate, Paniş a avut cheltuieli mai mari decât veniturile şi în cel de-al doilea mandat. Mai exact, între 2016 şi 2020, Paniş a cheltuit cu 270 de mii de lei mai mult decât a câştigat oficial. În cazul în care instanţa va constata că preşedintele raionului a avut venituri nedeclarate, iar decizia va fi definitivă, Ştefan Paniş ar putea avea interdicţie de a deţine o funcţie publică pe o perioadă de trei ani. Preşedintele raionului Floreşti neagă toate acuzaţiile.
El a refuzat să ne ofere un comentariu la telefon, dar ne-a spus că va ataca actul emis de ANI în instanţă. Paniş a mai declarat că va demonstra că inspectorul care i-a verificat averea a avut un interes personal, fără a preciza despre ce este vorba.