Raliul Iordaniei, amânat din cauza Siriei
Probleme majore la Raliul Iordaniei! Parcurgerea traseului de recunoaştere pentru Raliul Iordaniei a fost amânată cu o zi, din cauza dificultăţilor logistice de transport pentru echipamente şi maşini.
Decizia de anulare a Raliului Iordaniei, a patra etapă din Campionatul Mondial 2011, se pare că ar fi fost cea mai potrivită.
După ce echipele au refuzat să traverseze Siria din cauza tulburărilor politice, vaporul care aduce echipamentul va ajunge în Israel abia în seara zilei de marţi.
În prezent, toată logistica echipelor este transportată pe mare cu ajutorul unui vapor care a plecat din localitatea italiană Trieste şi trebuie să ajungă în portul Haifa din Israel, înainte să fie transportată până în Iordania. Vaporul a ajuns în Haifa luni, cu o zi mai târziu decât programarea iniţială şi în aceeaşi zi în care ar fi trebuit să aibă loc recunoaşterea.
Din acest motiv, organizatorii au decis să amâne efectuarea traseului de recunoaştere cu 24 de ore pentru ziua de marţi, iar Shakedown-ul va avea loc cel mai probabil miercuri seara. De asemenea, nu este exclus ca şi o parte din probele speciale să fie decalate ulterior, dacă logistica echipelor nu va fi transportată la timp în parcul de service.
Acesta nu este primul incident de acest gen în istoria recentă a Campionatului Mondial. Recunoaşterile pentru Raliul Ciprului din 2004 au fost date peste cap de întârzierea vaporului care aducea caravana, astfel că echipajele au fost nevoite să închirieze maşini de grupa N din Limassol.