Rampele de acces pentru persoanele cu dezabilităţi sunt instalate de dragul legii (VIDEO)
Lipsa rampelor de acces în instituţiile publice continuă să fie o problemă pentru o parte a societăţii. Multe clădiri nu au fost adaptate la necesităţile oamenilor cu nevoi speciale, asta deşi legea care prevede acest lucru este în vigoare de doi ani, arată un studiu al Asociaţiei Promo-LEX. Iar din rampele existente, multe nu pot fi folosite.
Mariana Morari se deplasează cu ajutorul unui scaun rulant de mai bine de 19 ani. Ea spune că întâmpină dificultăţi la intrarea în mai multe instituţii din Capitală. În unele din ele rampele lipsesc cu desăvârşire, în altele, acestea sunt impracticabile.
''Distanţa dintre roţile din faţă este mai mică decât roţile din spate şi unghiul de înclinaţie este prea mare. Nu ştiu dacă şi o mămică cu un cărucior pentru copil ar putea să urce'', spune Mariana.
Managerii instituţiilor cu rampe puse doar de dragul legii refuză să vorbească despre acest subiect.
''Am să sun la oficiu şi o să vorbesc cu persoana care este responsabilă să ia măsuri''.
Conform normelor, înălţimea rampelor de acces nu trebuie să depăşească 80 de centimetri, iar lăţimea - un metru. Acestea trebuie să aibă mânere şi să nu fie lunecoase.
Autorităţile recunosc existenţa problemei şi spun că, deocamdată, nu permit darea în folosinţă a edificiilor cu rampe necorespunzătoare.
''În 2013 la acest capitol Inspecţia a amânat 243 de prescripţii să se îndeplinească acest acces la aceste obiective Neîndeplinite au rămas 43'', a spus şeful de direcţie de la Inspecţia de Stat în Construcţii, Anton Barbalat.
Iar cei care au încălcat legea sunt sancţionaţi cu amenzi de până la 2400 de lei. Doar că abaterile nu sunt semnalate.
''Nimeni nu s-a plâns, nimeni nu a adat în judecată. Nu avem plângeri înseamnă că nici problema nu este'', a declarat coordonatorul relaţii cu publicul Asociaţia "Motivaţia", Elena Raţoi.
Experţii Promo-LEX au mai constatat că şoferii troleibuzelor, care circulă pe străzile capitalei, manifestă reticenţă în utilizarea rampelor de acces, chiar dacă aproape jumătate dintre aceste unităţi sunt dotate cu astfel de instalaţii.
Conform datelor din 2013, în Moldova au fost înregistrate peste 180.000 de persoane cu nevoi speciale. Aproximativ 15.000 dintre aceştia sunt copii.