Răpitorul din Ohio, faţă în faţă cu una din victimele sale. "Acum începe infernul tău"
A furat 10 ani din viaţa unor tinere şi i-a transformat în infern, iar acum îşi va petrece restul vieţii după gratii. Răpitorul din Ohio, care a sechestrat şi violat trei femei, dar nu se consideră un monstru, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fără drept de apel, după ce a pledat vinovat.
Răpitorul şi una din victime au fost faţă în faţă pentru prima oară după eliberarea tinerelor din captivitate. Singura care a avut curajul să vorbească a fost Michelle Knight, cea care a fost sechestrată prima.
"Ne spuneai că cel puţin nu ne-ai omorât. Ai luat 11 ani din viaţa mea, iar acum eu i-am primit înapoi. Am petrecut 11 ani în infern. Dar acum începe infernul tău. Eu voi depăşi tot prin ce am trecut, dar tu ai de petrecut o eternitate în infern", a spus victima.
În faţa instanţei, Ariel Castro a declarat că este dependent de sex. "Ce vreau să explic este că aceşti oameni mă cred un monstru. Eu nu sunt un monstru. Sunt bolnav", a declarat Ariel Castro.
Pe numele lui Castro au fost formulate 977 de capete de acuzare, inclusiv pentru viol, agresiune fizică şi chiar omor, după ce una dintre victime a rămas însărcinată şi a pierdut copilul din cauza violenţei.
"Nu meriţi să fii în comunitatea noastră. Eşti prea periculos, pentru că în mintea ta tu eşti victima", a adăugat judecătorul Michael Russo.
Cele trei femei au fost răpite de pe stradă în oraşul Cleveland. Ele au fost eliberate din captivitate acum trei luni. Pe lângă detenţia pe viaţă, răpitorul a mai fost condamnat la 1.000 de ani de închisoare.