Raport: 26% dintre homosexualii care locuiesc în UE au fost victime ale agresiunilor în ultimii ani
26 la sută din persoanele cu orientare sexuală netradiţională, care locuiesc în Uniunea Europeană şi Croaţia, au fost victime ale violenţelor sau agresiunilor în ultimii cinci ani. Agenţia europeană pentru Drepturi Fundamentale a publicat un raport în acest sens, după ce a intervievat peste 93 de mii de persoane.
Acelaşi studiu arată că aproape trei sferturi dintre lesbienele, homosexualii, bisexualii şi transsexualii care trăiesc în comunitatea europeană nu îndrăznesc să se afişeze în public ţinându-şi partenerul de mână.
Circa 20 la sută dintre homosexuali şi bisexuali şi 29 la sută dintre transsexuali au spus că au fost victime ale discriminării la locul de muncă sau atunci când au încercat să-şi căutae un loc de muncă. Studiul a fost publicat cu ocazia marcării Zilei internaţionale împotriva homofobiei.