Raport global UNICEF. Mai mult de jumătate din adolescenții din ţară sunt expuși VIOLENŢEI în mediul școlar
Jumătate dintre elevii cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani în întreaga lume - în jur de 150 de milioane - au raportat că s-ar confrunta cu violența dintre semeni în mediul școlar, potrivit unui nou raport global publicat de UNICEF astăzi. Raportul "O lecție zilnică: # Violența în școală" spune că violența între semeni - măsurată prin numărul copiilor care spun că au fost hărțuiți în ultima lună sau care au participat la o bătaie în ultimul an - afectează reușita școlară și bunăstarea copiilor atât în țările bogate, cât și în cele sărace.
Potrivit datelor globale, Republica Moldova are una dintre cele mai înalte rate de violență între semeni din regiune, ocupând poziția a 3-a în clasament după Lituania și Letonia: 57% din copiii de 13-15 ani au participat cel puțin o dată la o bătaie în ultimul an și/sau spun că au fost hărțuiți cel puțin odată în ultimele câteva luni.
39% dintre copiii de 13-15 ani din Moldova spun că au participat cel puțin o dată la o bătaie în ultimul an, iar 35% spun că au fost hărțuiți cel puțin odată în ultimele câteva luni.
Raportul evidențiază o varietate de moduri în care elevii se confruntă cu violență în mediul școlar. Potrivit ultimelor date disponibile:
- La nivel global, puțin peste 1 din 3 elevi în vârstă de 13-15 ani se confruntă cu agresiunea și aproximativ aceeași proporție este implicată în bătăi.
- 3 din 10 elevi în cele 39 de țări dezvoltate admit că își hărțuiesc colegii.
- În 2017 au fost înregistrate 396 de atacuri documentate sau verificate asupra școlilor din Republica Democrată Congo, 26 - în școlile din Sudanul de Sud, 67 de atacuri în Republica Arabă Siriană și 20 de atacuri în Yemen.
- Aproape 720 de milioane de copii de vârstă școlară locuiesc în țări în care pedepsele corporale în școli nu sunt interzise.
- În timp ce fetele și băieții sunt expuși în mod egal pericolului de agresiune, fetele sunt mai predispuse să devină victime ale formelor psihologice de agresiune, pe când băieții - violențelor fizice și amenințărilor.
Raportul arată că violența cu aplicarea armelor în școli, cum ar fi cuțitele și pistoalele, este răspândită la nivel global. De asemenea, într-o lume digitală, agresorii difuzează conținut violent și umilitor printr-un singur click.
- UNICEF: Copiii care cresc după gratii, alături de mame, au speranţe minime la o viaţă mai bună
- James Ramsden, avocatul lui Ilan Şor: Adevăraţii vinovaţi şi beneficiari ai fraudei bancare sunt Vlad Filat şi Veaceslav Platon
- Andrian Candu: Deputaţii au revizuit peste 400 de amendamente în sesiunea de primăvară
- Lobbysta europeană a Maiei Sandu, a lui Veaceslav Platon și a lui Andrei Năstase, expulzată din UE, s-a dovedit a fi cetățean a Federației Ruse (FOTO)