Raport: Numărul studenţilor scade dramatic de la an la an
Embed:
Din ce în ce mai puţini studenţi în universităţile din ţară. Potrivit unui raport realizat de IDIS Viitorul, de 24 de ani nu a mai fost înregistrat un număr atât de mic de studenţi. Specialiştii susţin că principalele cauze sunt migraţia, lipsa unui salariu atractiv după terminarea studiilor şi faptul că mulţi tineri preferă să studieze peste hotare.
Potrivit raportului, doar în ultimii trei ani, numărul tinerilor din universităţile din ţară a scăzut cu aproape şapte mii. Aşa se face că, în anul de studii 2017/2018, în instituţiile de învățământ superior învăţau peste 65 de mii de studenţi. Un an mai târziu, numărul lor a scăzut dramatic, cu aproape cinci mii. Iar anul acesta, în universităţi sunt doar 58 de mii de tineri.
Potrivit specialiştilor, în următorii ani, mai multe instituţii de învăţământ superior s-ar putea închide din lipsă de studenţi. Experţii au şi explicaţii pentru acest fenomen.
"Unul dintre factori a fost înăsprirea condiţiilor de la Bacalaureat. La noi educaţia a trecut pe două trepte, de la 5 ani la 3 şi plus masteratul. Foarte mulţi tineri nu mai merg în ciclul doi. Un factor puternic este legat şi de migraţie. Nouă 70 la sută din părinţi ne zic că nu văd aici viitorul pentru copiii lor", a spus epxertul IDIS Viitorul , Veaceslav Ioniță.
Tot mai puțin atractivă pentru tineri este Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă". Cu o capacitate de peste 10 mii de studenţi, instituţia a atras anul acesta doar patru mii de tineri. Potrivit prorectorului Constantin Ciorbă, an de an numărul celor care se înscriu scade.
"La noi, cel mai mare flux de studenţi admişi a fost în anul 2010. Începând însă cu anul 2015/2016 am avut o scădere bruscă. Este caracteristic pentru toate instituţiile. La noi, de exemplu, nu este atractiv salariul, chiar dacă avem programe care îi încurajează, nici acestea nu sunt motivante, ca să-i putem opri", a spus prorectorul Universitatea Pedagogică "Ion Creangă" , Constantin Ciorbă.
În total, în ţara noastră sunt 28 de instituţii de învăţământ superior, dintre care 16 sunt de stat, iar restul, private.