Raport: Se anunţă vremuri grele pentru UE şi zona euro
Situaţia economică a statelor din Uniunea Europeană va rămâne una precară. Asta arată datele celui mai recent raport al Comisiei Europene, care şi-a revizuit în scădere estimările de creştere pentru zona euro şi UE.
Raportul Comisiei Europene arată că PIB-ul Uniunii Europene se va contracta cu 0,3 la sută în acest an, iar cel al zonei euro - cu 0,4 la sută. Şi prognozele pentru anul viitor nu sunt dintre cele mai optimiste. În 2013, economia europeană va înregistra un avans de 0,1 la sută în spaţiul monedei unice şi de 0,4 procente - în UE. În ceea ce priveşte rata şomajului, aceasta va rămâne la un nivel ridicat.
Şi în cazul marilor economii din zona euro prognozele sunt pesimiste. Pentru Germania, Bruxellesul mizează pe o creştere de 0,8 la sută în 2012 şi 2013 şi de doi la sută, în 2014.
În acelaşi timp, experţii prezic vremuri grele pentru Italia şi Spania. Anterior, cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că Uniunea Europeană va avea nevoie de cinci ani pentru a depăşi consecinţele crizei financiare.