Raportor special al ONU: Companiile care angajează persoane cu dizabilităţi trebuie scutite de taxe
Au drepturi, însă multe rămân doar pe hârtie. Este vorba despre persoanele cu dizabilităţi din Moldova, despre ale căror probleme ne-a vorbit raportorul special ONU, Shuaib Chalklen, într-un interviu exclusiv pentru Publika TV.
Este bine că în Moldova există un proiect de lege potrivit căruia cinci la sută dintre locurile de muncă ar fi rezervate persoanelor cu dizabilităţi, apreciază raportorul ONU. Care crede că ar mai fi nevoie de scutiri de taxe şi, la nevoie, de sancţiuni.
"Dacă companiile nu întrunesc aceste cerinţe, Guvernul trebuie să aplice nişte amenzi, iar aceşti bani ar trebui să fie redirecţionaţi către o fundaţie care asigură locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi", a spus raportorul ONU pentru dizabilităţi, Shuaib Chalklen.
În plus, Legea asistenţei sociale nu rezolvă situaţia salariilor cuvenite asistenţilor personali ale persoanelor cu dizabilităţi.
"Nu cred că o lege va funcţiona dacă implementarea sa depinde de autorităţile locale care nu au bani. Nu le dai dreptul fără să le dai şi bani suficienţi pentru a implementa o lege", a mai spus oficialul.
Pe de altă parte, aflat în vizită la Chişinău, raportorul ONU a constatat care este o altă mare problemă a unei persoane în cărucior mobil.
"Cel mai important este că Guvernul să asigure accesul persoanelor cu dizabilităţi în cele mai importante instituţii publice", a conchis raportorul special ONU.
Interviul integral al raportorului ONU pentru persoanele cu dizabilităţi, Shuaib Chalklen poate fi citit AICI.
- Astăzi este marcată Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilităţi
- Handicapul unei societăţi. Persoanele cu dizabilităţi spun că le este greu să obţină un loc de muncă
- Mesajul Secretarului General al ONU: Să eliminăm discriminarea în rândul persoanelor cu dizabilităţi
- GALERIE FOTO de la expoziția cu vânzare a lucrărilor confecţionate de către copii cu dizabilităţi
- În Moldova persoanele cu dizabilităţi severe au dreptul la un asistent personal. Care e realitatea