Rapperul american Snoop Dogg va scoate un album cu cântece de leagăn
Foto: HYPELINE
Rapperul american Snoop Dogg lansează un album cu muzică de adormit copiii, pentru care va transforma cele mai cunoscute dintre hiturile sale în piese instrumentale liniștitoare, potrivit contactmusic.net.
Rapperul american Snoop Dogg lansează un album cu muzică de adormit copiii, pentru care va transforma cele mai cunoscute dintre hiturile sale în piese instrumentale liniștitoare, potrivit contactmusic.net, scrie Mediafax.
În afara discurilor gangsta rap care l-au consacrat, rapperul în vârstă de 48 de ani a lansat, în ultimii ani, un album gospel, unul de reggae și unul de funk, iar acum adaugă cântecele de leagăn în lista sa de proiecte experimentale. Snoop Dogg pregătește un album cu cântece liniștitoare, dedicate în special copiilor mici și sugarilor.
Potrivit renumitei reviste hip-hop The Source, albumul se va intitula "Lullaby Renditions of Snoop Dogg" și va include variantele "calme" ale unor hituri precum "Drop It Like It's Hot", "Gin and Juice" și "Sensual Seduction", scrie realitatea.net.
Albumul urmează să fie scos pe piață pe 6 decembrie, dar o versiune pe vinil a fost deja lansată cu ocazia Zilei Magazinelor Muzicale ("Record Store Day), când prețurile materialelor muzicale scad cel mai mult din an și care a coincis anul acesta cu Black Friday (27 noiembrie).
Snoop a declarat recent că nu este interesat de vânzările de discuri, pentru că îi pasă mai mult de muzică decât de caracterul comercial al acesteia.
Calvin Cordozar Broadus Jr, născut pe 20 octombrie 1971, cunoscut după numele de scenă Snoop Doggy Dogg şi Snoop Dogg, în a cărui discografie se regăsesc albume precum "Tha Doggfather" şi "Malice N Wonderland", şi-a început cariera de rapper la începutul anilor '90, dar s-a implicat şi în actorie, jucând în noua versiune a filmului "Starsky şi Hutch" (2004). Din 1993, când a devenit celebru, Snoop Dogg a vândut peste 20 de milioane de albume în Statele Unite. Printre hiturile sale se numără "Who Am I (What's My Name)?", "Gin and Juice", "Groupie Luv", "From tha Chuuuch to da Palace", "Beautiful", "Drop It Like It's Hot", "That's That Shit" etc. Rapperul american Snoop Dogg a primit o stea pe Walk of Fame din Los Angeles, cu patru zile înainte de a se împlini 25 de ani de la lansarea albumului său de debut, "Doggystyle".