RĂSCOALĂ într-o închisoare din Mexic! Cel puţin 50 de deţinuţi au fost ucişi
Zeci de persoane au murit într-o revoltă produsă joi într-o închisoare din orașul Monterrey, în nord-estul Mexicului, incident ce a avut loc cu doar o zi înaintea vizitei pe care o va începe papa Francisc în această țară și care va include și o deplasare la un centru de detenție, transmit Reuters și AFP, potrivit Agerpres.
Conform Milenio TV, cel puțin 50 de oameni au fost uciși în revolta din închisoarea Topo Chico, iar mai mulți deținuți ar fi reușit să evadeze, în timp ce postul Televisa a indicat un bilanț de 30 de morți.
Imaginile transmise de posturile de televiziune au arătat vehicule de poliție patrulând pe străzile din apropierea închisorii și ambulanțe îndreptându-se spre centrul de detenție, de unde se ridica un nor gros de fum.
Guvernatorul statului Nuevo Leon a anunțat pe Twitter că situația a fost adusă sub control, însă nu a dat detalii despre ceea ce s-a întâmplat la Topo Chico.
Incidentul este cel recent dintr-o serie de revolte sângeroase petrecute în ultimii ani în închisorile supraaglomerate din Mexic, în care sunt ținuți adesea membri ai unor bande diferite de traficanți de droguri.