Răscolirea zăpezilor începe: Experţi din SUA şi Rusia vânează un trib de 30 de Yeti
Oameni de ştiinţă din şase ţări s-au reunit la Moscova pentru a pune la cale vânarea unui trib de 30 de oameni ai zăpezilor. Se presupune că aceștia sunt reperaţi în regiunea Kemerovo, aflată la aproape 5.000 de km est de Moscova, scrie realitatea.net.
Una dintre ultimele relatări despre Yeti îi aparţine unei bătrâne de 82 de ani din Siberia. Aceasta susține că a avut ocazia să-l vadă de aproape. Femeia spune că arată aproape ca un om, este acoperit de o blană gri-maronie, ca un urs. Nu mergea ca un om, ci aproape ca un om. Era înalt, dar nu gigantic și avea peste 2,10 m.
Bazându-se pe celelalte relatări, care îi prezentau ca pe niște creaturi de peste 2,10 m, oamenii de știință cred că era vorba de un pui de Yeti.
Experții sunt de părere că acești oameni ai zăpezii, care până acum doar au lăsat urme pe zăpadă sau au mâncat animale de prin ogrăzi, sunt ultimele exemplare de Neanderthalieni care au rămas pe pământ. Pentru a-i găsi, experţii americani şi cei ruşi au anunţat că vor pune la comun informaţiile strânse despre ei inclusiv în timpul Războiului Rece.
Expediţia va porni de la Centrul Internaţional de Studii cu Privire la Originea Omului din Taştagol. Directorul centrului este convins că sunt în jur de 30 de Yeti care trăiesc în zona minieră Kuzbass din regiunea Kemerovo.