RĂSPLĂTIT DE RUSIA: Fost cancelar austriac, în conducerea CF din Rusia
Moscova îi răsplăteşte bine pe cei care îi susţin politicile. Fostul cancelar al Austriei, Christian Kern a fost numit membru al Consiliului de Supraveghere al Căilor Ferate din Rusia.
Anterior, fostul politician de la Viena, în vârstă de 53 de ani, s-a pronunţat împotriva impunerii de sancţiuni la adresa Rusiei de către Uniunea Europeană, pentru anexarea Crimeei şi pentru declanşarea războiului de agresiune din provincia ucraineană Donbass.
Christian Kern a fost cancelar al Austriei din mai 2016 până în decembrie 2017 şi preşedinte al partidului social democrat până anul trecut. Anterior, fostul şef al Căilor Ferate Germane, Hartmut Mehdorn s-a regăsit printre membrii Consiliului de Supraveghere al Căilor Ferate din Rusia. Rusia obişnuieşte să promoveze politicienii occidentali care au avut relaţii apropiate şi au prijinit politicile Kremlinului.
Un alt fost cancelar austriac, Wolfgang Schüssel, în vârstă de 74 de ani, s-a alăturat recent consiliului de supraveghere al companiei Lukoil. Acesta a condus guvernul de la Viena, în perioada februarie 2000 - ianuarie 2007.
Iar fostul cancelar german, Gerhard Schroeder , un susţinător acerb al gazoductului Nord Stream, criticat de UE şi de Statele Unite, dar promovat de Rusia, este de ani buni membru în consiliul de administraţie al companiei petroliere Rosneft.