Rata de bază se menţine, iar inflaţia va atinge indice record în trimestrul IV
Banca Naţională a decis să menţină rata de bază la 21,50% anual, aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt. Hotărârea a fost luată în cadrul şedinţei Comitetului executiv al BNM de astăzi.
Astfel, se vor menţine ratele la creditele overnight vor rămâne la 23,50 la sută anual, iar la depozitele overnight, la nivelul de 19,50 la sută anual.
Specialiştii Băncii Naţionale mai estimează că în cel de-al patrulea trimestru inflaţia va atinge un indice record, apoi va fi în descreştere.
Banca Naţională avertizează că prețurile de consum vor crește în continuare. Acestea vor fi determinate de recolta scăzută a recoltei din acest an, creșterea prețurilor externe la energie, războiul din Ucraina, ajustarea tarifelor la gaze naturale și la serviciile conexe cu efectele lor secundare, indexarea pensiilor și de la creșterea salariilor.
Rata anuală a inflației a crescut până la 34,0 la sută în septembrie 2022, sau cu 2,2 puncte procentuale față de iunie curent. Printre factorii acestei majorări se evidențiază creșterea cotațiilor internaționale la resursele energetice, seceta hidrologică, cu efecte asupra prețurilor autohtone la produsele alimentare, ajustarea tarifelor și sporirea, în aceste condiții, a costurilor. Deprecierea leului față de dolarul SUA a generat presiuni suplimentare. Războiul din Ucraina a sporit simțitor impactul factorilor de mai sus. Presiunile din partea cererii persistente în anul precedent au scăzut și au influențat neînsemnat inflația de bază și prețurile la produsele alimentare.