Rata înaltă a şomajului ar putea afecta situaţia economică şi demografică din Uniunea Europeană
În prima zi a Summitului UE, liderii europeni au convenit asupra unei strategii economice, menită să contribuie la stabilitatea financiară, creşterea economică şi depăşirea şomajului. Oficialii au atras atenţia asupra aprofundării crizei sociale, în timp ce peste 50 la sută din tinerii din Grecia, Spania şi din unele regiuni ale Italiei şi Portugaliei nu au un loc de muncă.
Liderii europeni au discutat despre impactul crizei asupra cetăţenilor. În opinia lor, rata înaltă a şomajului ar putea afecta, pe termen de lungă durată, situaţia economică şi demografică din cadrul Uniunii Europene.
"Trebuie să luăm măsuri pe termen scurt pentru a combate consecinţele sociale ale crizei. Dacă scăderea ratei dobânzilor sau îmbunătăţirea conturilor curente sunt cruciale pentru economie, acestea nu oferă siguranţă cetăţenilor, care se tem că îşi vor pierde locul de muncă sau celor care sunt în căutarea serviciului", a declarat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
La finalul reuniunii, cancelarul Germaniei a declarat că doar o bună coordonare între economiile europene va contribui la restabilirea încrederii în zona euro. Liderii europeni au convenit să aplice iniţiativa privind angajarea tinerilor în câmpul muncii.
Aceasta prevede alocarea a circa şase miliarde de euro celor mai afectate regiuni din Europa, pentru următorii şapte ani. Experţii estimează însă că impactul măsurii va fi minim, din cauza numărului mare de şomeri din Uniunea Europeană.