Rata inflaţiei, într-o continuă creştere de la începutul anului. Armaşu a oferit explicaţii
Guvernatorul BNM mai susţine că din aprilie-mai, majorarea indicelui preţurilor de consum a fost determinată şi de cererilor de pe piaţa internă. În opinia lui Armaşu, este îngrijorător faptul că preţul acestor produse ar putea creşte în continuare, ceea ce va influenţa şi rata inflaţiei.
"În viitor dacă va creşte inflaţia, probabil că ea va fi alimentată, şi de inclusiv, ajustarea preţurilor reglementate. Ajustarea tarifelor la gaz, energie electrică şi alte utilităţi. În runda nouă de prognoze avem preţuri mai mari la combustibil, la gaz natural precum şi o creştere a cotaţiilor la produsele alimentare", a menţionat Octavian Armaşu guvernator BNM.
Guvernatorul BNM a precizat că actuala rată a inflaţiei este mai mare decât cea prognozată. Astfel, spre finele anului aceasta ar putea creşte şi mai mult dacă nu vor fi luate măsurile necesare de politică monetară. Prin urmare, există riscul ca în 2022 inflaţia să depăşească limita de sus a coridorului său. Totuşi, traiectoria ascendentă se menţine până în prima jumătate a anului viitor. Ulterior, conform prognozelor ea ar urma să se normalizeze.