"Rățușca cea urâtă", în varianta Ingolstadt VIDEO
"A fost odată ca niciodată, că dacă nu ar fi, nu s-ar povesti...". Cam așa ar trebui să înceapă această poveste. Și asta nu pentru că ar avea în distribuție prinți, prințese și vrăjitoare, ci pentru că prezintă povestea în care un personaj urât și hulit de toată lumea, dar bun la suflet, se transformă într-un... Audi A5, scrie Topgear.ro.
Autorul basmului original este Hans Christian Andersen, însă vinovat pentru povestea de față este Paul Jaray. Inginer de meserie, acesta se ocupă cu proiectarea dirijabilelor. Însă când munca n-a mai dat roade, s-a gândit să-și transpună ideile asupra mașinilor. Și n-a fost chiar o mișcare inteligentă. Firește, prioritatea lui nu era frumuseţea, ci aerodinamica. Dar, privind imaginile, putem spune că nu a excelat nici la acest capitol.
Se pare, însă, că Audi a tras foloase de la proiectele lui Jaray și a folosit unul din modelele create de inginerul austrialian pentru marca nemțească. Îți vine să crezi, sau nu, Audi nu a fost mereu un punct de reper în lumea auto. Au fost și vremuri când plebea, atunci când zărea un model Audi, îl scuipa, îl orăcăia și-l arăta cu degetul mai ceva ca pe Anticrist. Iar tristul Audi fugea în pădure să plângă liniștit. Ca în orice basm, lacrimile nefericitului duc inevitabil la o metamorfoă. Din broscoi în prinț, din mârțoagă în armăsar, din servitoare în prințesă, sau, ca în cazul de față, dintr-un concept urât într-un A5. Cu un aspect mult mai frumos și mult mai sigur pe el, A5 se întoarce în satul natal, acolo unde a trăit până la adânci bătrâneți.
Firește, orice basm are modul lui de a fi narat, iar ca alternativă la povestea de sus, ai videoclipul de jos, mult mai scurt și povestit de Danny Kaye.