Raul Castro a depus cenușa altor doi frați mai mari în cavoul familiei din estul Cubei
Raul Castro a depus marți cenușa lui Ramon și Angela, cei mai mari dintre frații Castro, în cavoul familial de la Biran, în estul Cubei, la două zile după funeraliile lui Fidel Castro la Santiago, scrie agerpres.ro.
Angela și Ramon Castro au decedat în februarie 2012 și, respectiv, în 2016. Ei erau cei mai mari dintre cei șapte copii ai lui Angel Castro și Lina Ruz.
Cenușa lor se odihnește acum alături de cea a părinților lor în cavoul familial situat în satul Biran, la 670 de kilometri est de Havana, unde s-au născuți toți, ca și frații mai mici.
Ramon Castro, cu doi ani mai mare decât Fidel și cu șapte decât actualul președinte cubanez, s-a ținut întotdeauna departe de viața politică din Cuba.
Cenușa lui Fidel Castro, decedat la 25 noiembrie la 90 de ani, se odihnește la Santiago de Cuba, leagănul revoluției castriste, într-un bloc de granit instalat în fața mausoleului lui Jose Marti, părintele independenței țării.