"Război cu roşii" în Chile! Peste 7.000 de oameni au participat la o bătaie cu tomate VIDEO
Iar într-un oraşel din Chile s-a declanşat un "război cu roşii". Mii de oameni s-au murdărit din cap până în picioare, dar distracţia a meritat. În timpul "bătăliei" au fost folosite peste 45 de tone de tomate.
Peste şapte mii de oameni s-au aventurat în lupta cu roşii, ceea ce înseamnă că în stradă a ieşit întregul orăşel Quillon. Regulamentul spune că bătaia nu se încheie decât atunci când toţi participanţii sunt murdari din cap până în picioare sau când se termină tomatele.
Oamenii spun că aruncatul legumelor îi ajută să scape de griji:
"Ne ajută să scăpăm de stres. Venim împreună cu membrii familiei şi prietenii noştri. Este o experienţă distractivă".
"Trebuie să arunc o mulţime de roşii. Am cumpărat un kilogram, dar aici sunt 45 de tone. Sunt destule roşii care trebuie aruncate".
Legumele au fost puse la dispoziţie de către fermierii locali. Evenimentul din orăşelul Quillón este inspirat din Festivalul "La Tomatina", desfăşurat în Spania, în august. Sărbătoarea a fost organizată pentru prima dată în urmă cu doi ani, iar autorităţile îşi propun să o transforme în tradiţie.