Război declarat gândacilor. În subsolurile blocurilor din Capitală au început lucrările de dezinsecție
Autorităţile municipale au declarat război puricilor, gândacilor de bucătărie şi şobolanilor. O companie privată a fost angajată să pulverizeze o soluţie specială în subsolurile blocurilor. Contractul încheiat de municipalitate este de aproximativ trei milioane de lei.
Muncitorii sunt deja pe teren. Pe lângă subsoluri, mai sunt deratizate şi platformele de colectare a deşeurilor.
"Ajută pentru purici, pentru gândaci de bucătărie, pentru toate insectele."
"Noi ne uităm că dispar. Iată, noi acum, după asta, pe toate încăperile punem că nu se poate un pic de intrat, pentru că este prelucrarea cu gaze, cu tot. Pentru şobolani avem tot nişte preparate speciale, pe care o să le lăsăm.", a spus administratorul de bloc, Victor Cojocaru.
Locuitorii Capitalei spun că s-au confruntat cu situaţii neplăcute din cauza acestor vietăţi.
- La mine la etajul zece s-a ridicat şobolanul, anul trecut. Iată, şi anul acesta am văzut.
- V-aţi speriat?
- Desigur. E mic, dar e fioros.
"Trebuie să facă, pentru că mizerie şi boli aduc ei."
Alţii însă nu sunt de acord cu iniţiativa şi cer ca municipalitatea să anunţe înainte de începerea acţiunii.
"Am avut motănei mici şi au murit, în subsol. Şi am răcnit, ne-am certat cu ei şi am spus că o să sunăm la televiziune. Ei trebuiau să ne preîntâmpine, să luăm pisicile de acolo."
Până acum, s-au făcut lucrări de dezinfectare şi deratizare în 347 de blocuri. Autorităţile au ca ţintă 3500 de blocuri, adică majoritatea imobilelor vechi.
"Este o substanţă omologată, deţine certificate. Operatorul care a participat la procedură şi cu care avem încheiat, are documentele respective, care demonstrează asta.", a comunicat şeful adjunct al Direcţiei Locativ Comunale, Vasile Efros.
Campania de dezinsecție și deratizare din subsolurile blocurilor din Capitală a început la sfârşitul lunii aprilie şi va continua până în noiembrie.