RĂZBOI în estul Ucrainei: Nouă copii au fost grav răniţi de explozia unei mine în regiunea Doneţk
Luptele din estul Ucrainei fac noi victime printre civili. Nouă copii au fost grav răniţi de o mină care a explodat în oraşul Arteomovsk din Doneţk. Anunţul a fost făcut de unul dintre consilierii ministrului ucrainean de Interne. Între timp preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a informat că 17 dintre militarii ucraineni reţinuţi de insurgenţi au fost eliberaţi.
Liderul de la Kiev s-a întâlnit cu mamele şi soţiile soldaţilor ucraineni, eliberaţi din prizonieratul separatiştilor proruşi. Totuşi, alţi aproximativ 150 de militari rămân în continuare ostatici.
"V-am promis că mă voi ocupa 24 de ore din 24 de această problemă. În pofida situaţiei complicate prin care trecem acum, viaţa şi sănătatea fiecărui cetăţean ucrainean este o prioritate pentru mine", a declarat preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko.
În context, preşedintele Petro Poroşenko a propus iniţierea unor negocieri, la Minsk, pentru soluţionarea crizei din ţară. După o discuţie prin telefon cu omologul său din Belarus, Alexandr Lukaşenko a acceptat iniţiativa. Întâlnirea ar putea avea loc în data de 31 iulie.
Potrivit preşedinţiei ucrainene, la reuniune vor participa fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima, ambasadorul rus în Ucraina, Mihail Zurabov, şi un reprezentant OSCE.