RĂZBOI ÎN UCRAINA. Aviaţia Kievului a distrus două coloane de blindate ruse (LIVE TEXT)
(13:53) Separatiştii contraatacă în toate direcţiile regiunea Donbass-ului. Cu sprijinul direct al Forțelor Armate ale Rusiei, insurgenţii continuă să lupte împotriva armatei ucrainene și încearcă să controleze situația din zonele oraşelor Ilovaisk, Amvrosiivka, Starobeşevo, Novoazovsk, notează podrobnosti.ua.
(10:54) Noi sancţiuni împotriva Rusiei! SUA elaborează cu partenerii noi sancţiuni care să fie aplicate contra Rusiei din cauza incursiunii sale în Ucraina. "Există câteva canale părin care SUA pot să interacţioneze pentru a face presiuni asupra Rusiei", a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jenifer Psaki, citată de Interfax-Ucraina.
(10:48) Acţiuni de amploare în susţinerea păcii în Ucraina sunt în proces de organizare în Moscova şi St.-Petersburg. Acestea urmează să aibă loc la 21 septembrie şi se vor numi "Marşul Păcii". Unul din principalii organizatori ai acţiunii este politicianul rus de opoziţie Boris Nemţov, scrie Korrespondent.net.
(10:04) Prezenţa trupelor ruse în Ucraina violează suveranitatea ţării şi contravine Dreptului internaţional, a declarat reprezentantul permanent al Marii Britanii la ONU, Mark Lyall Grant, citat de Interfax-Ucraina.
(10:02) Preşedintele estonian Toomas Hendrik Ilves consideră că aliaţii occidentali trebuie să susţină mai hotărât Ucraina. "Aliaţii occidentali trebuie să convină asupra necesităţii unei implicări mai hotărâte în apărarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei", a declarat oficialul, citat de Interfax-Ucraina.
(09:55) Mamele de soldaţi din Ucraina cheamă femkeile din Rusia să facă front comun împotriva agresiunii lui Putin şi să militeze pentru pace în cele două state. Informaţia a fost făcută publică de Ministerul Apărării din Ucraina şi citată de Censor.net. "Nu mai trebuie noi morţi şi destine distruse!", se spune în apelul Asociaţiei Mamelor de soldaţi din Ucraina.
(09:16) În oraşul-port Mariupol va sosi o misiune OSCE pentru a stabili dacă acolo se află trupe ruse. Declaraţia a fost făcută la şedinţa de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU de către adjunctul secretarului general responsabili cu chestiuni politice, Jeffry Feltman, transmite Ukrinform.
(09:10) În apropiere de aeroportul din Lugansk, rebelii proruşi au atacat o coloană de militari ucraineni şi au deteriorat patru unităţi de echipament. Informaţia a fost făcută publică de către liderul grupării "Rezistență informațională", Dmitri Tîmciuk. Se ştie că mai mulţi osatşi sunt răniţi, iar numărul lor se precizează.
(09:06) Invazia militară rusă în estul Ucrainei este confirmată şi de militarii ucraineni. Tancuri ruseşti au fost observate în apropiere de Mariupol. Potrivit tsn.ua, în la 20 de km depărtare de acest oraş pot fi numărate 60 de astfel de vehicule, venite din Rusia. Aceeaşi sursă anunţă că militarii ruşi se îndreaptă din Novoazovsk în Mariupol şi au tras din aruncătoare de mine în militarii ucraineni în satul Bezîmianoe, unde şi-au întărit poziţiile.
(09:01) 150 de miliţieni din Kiev au plecat pe front în cadrul operaţiunii antitero. Podrobnosti.ua scrie că aceştia au plecat să lupte din iniţiativă proprie.
(08:58) În regiunea localităţilor Lugansk, Ilovaisk, Lugutino, Staniţa Luganskaia au loc lupte, iar militarii ucraineni minează terenuri din preajma oraşului Mariupol. Informaţia a fost publicată de liderul grupării "Rezistență informațională", Dmitri Tîmciuk, pe pagina sa de pe Facebook.
(08:34) Cabinetul de Miniştri de la Kiev se întruneşte astăzi în şedinţă extraordinară. Ordinea de zi încă nu este cunoscută. Publika.md precizează că joi preşedintele ucrainean şi-a anulat vizita oficială în Turcia şi a anunţat că armata rusă a invadat teritoriul ucrainean.
08:20) Aviaţia militară ucraineană a distrus două coloane de blindate ruse în regiunea Lugansk din estul Ucrainei. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Leonid Matiuhin. Mai mult, militarii ucraineni au curăţat de rebeli câteva sate din regiunea Lugansk.