RĂZBOI în Ucraina: Forţele guvernamentale anunţă că au distrus un blindat, iar cinci soldaţi ruşi au murit (VIDEO)
Batalionul de militari ucraineni "Lugansk-1" a distrus două blindate de model BMD-2 şi cinci luptători separatişti în luptele din estul Ucrainei. Anunţul a fost făcut pe pagina de Facebook a batalionului.
"Astăzi, 31 august în timpul activităţilor operative împotriva separatiştilor înarmaţi în preajma oraşului Stahanov, regiunea Lugansk, batalionul "Lugansk-1" sub conducerea comandantului Andrei Lev, a distrus un blindat BMD-2 al inamicului, iar cinci persoane au murit (posibil paraşutişti ai Federaţiei Ruse). În urma confruntărilor, în batalionul nostru a fost rănit un soldat. Acesta a primit ajutorul medical şi este în afara oricărui pericol", se arată în mesaj.
Publika.md aminteşte că, astăzi, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunţat că Rusia nu va interveni militar în Ucraina. Pe de altă parte, oficialii de la Kiev au anunţat acum câteva zile invazia militarilor ruşi în estul Ucrainei.