RĂZBOI la Federaţia de rugby: Fostul selecţioner Tudor Procopi, acuzat de organizarea migraţiei ilegale
Război pe viaţă şi pe moarte între Federaţia de rugby şi fostul selecţioner, Tudor Procopi. Antrenorul a fost acuzat de organizarea migraţiei ilegale cu ajutorul echipei naţionale. Procopi nu a negat acuzaţiile, dar a declarat că de asemenea acţiuni se ocupă şi actuala conducere a forului de rugby.
Conducerea Federaţiei de rugby l-a acuzat pe fostul selecţioner, Tudor Procopi de organizarea migraţiei ilegale pe timpul mandatului său.
"Unele persoane, în frunte cu Procopi Tudor, o perioadă îndelungată de timp s-au ocupat cu activităţi infracţionale. Şi anume organizarea migraţiei ilegale", susţine secretarul general FM de rugby, Tudor Ghenea.
Unii preşedinţi de club au declarat că Procopi a ajutat şi jucători ai naţionalei să rămână peste hotare.
"El a adus prejudiciu şi echipei naţionale. Mulţi jucători nu au mai continuat să evolueze la echipa naţională. Ei au rămas ilegal peste hotare", a declarat preşedintele clubului Olimp, Nicolai Kaziuk.
De partea cealaltă, Tudor Procopi şi-a recunoscut parţial vina, dar a acuzat şi actuala conducere a forului de rugby.
"Ei când au mers la competiţii în străinătate stăteau şi se rugau: domnul Tudor, daţi-ne paşapoartele că vrem să rămânem aici că acasă murim de foame. Trebuia să mă opun să nu le dau? Sau să fac cum făcea domnul Revenco, care le cerea bani ca să le dea paşapoartele înapoi. Aceste acuzaţii trebuie aduse domnului Revenco şi domnului Bulai", spune preşedintele clubului de rugby UTM, Tudor Procopi.
Procopi a anunţat că va prezenta în scurt timp dovezi despre asemenea acţiuni ilegale înterprinse de preşedintelui federaţiei, Vasile Revenco, şi vicepreşedintele, Veaceslav Bulai.