Războiul din Afganistan şi de pe Nistru, văzut prin ochii unei femeie. Povestea jurnalistei Olga Căpăţînă
Foto: prime.md
Războiul i-a schimbat viaţa la 180 de grade. Vorbim despre jurnalista şi scriitoarea Olga Capăţînă, care are o poveste de viaţă demnă un film, scrie prime.md.
Aceasta a trecut prin războiul din Afganistan şi cel de pe Nistru, acolo unde şi a fost cea mai grea etapă din viaţa ei.
La prima vedere, Olga Capăţână este o femeie sentimentală şi firavă, dar atunci când discuţi cu ea descoperi o adevărată doamnă de fier.
A fost ofiţer în armata sovietică. După destrămarea Uniunii Sovietice a revenit acasă pentru a fi trimisă de autorităţile moldoveneşti la răboi, în Transnistria.
Spune că nu i-a fost deloc uşor să fie agent secret, mai ales că urma să afle informaţii preţioase, pe atunci, despre situaţia de pe front.
Dar şi despre cantităţile uriaşe de armament care se află în stânga Nistrului.
Deşi este femeie, a demonstrat de multe ori, mai mult curaj şi tărie de caracter decât un bărbat. Cuvântul "frică" îi este străin.
Dezamăgită de tot ce se întâmplă în ţara noastră, în 2004 a hotărât să plece în Franţa şi astfel şi-a luat viaţa de la capăt.
A lucrat timp de opt ani în calitate de ajutor de asistentă medicală după care a fost descoperită de un producător de filme documentare care era interesat de conflictul de pe Nistru.
Acum descrie în cărţile sale ceea a trăit pe când se afla la război.

- Profeția înspăimântătoare a lui Nosterdamus pentru 2017
- VIITORUL RĂZBOIULUI. O mitralieră instalată pe o dronă, sugerează soldatul neînfricat (VIDEO)
- Două cartiere din oraşul Tel Afar au fost eliberate de armata irakiană. Mii de oameni au reuşit să fugă din oraş de la începerea ofensivei militare
- Copiii din Donbass vor putea merge liniştiţi la şcoală. Încetarea focului va intra în vigoare începând cu 1 septembrie
- Inventatorul Peter Madsen a fost oficial acuzat de uciderea jurnalistei Kim Wall
- Sute de baloane negre au împânzit cerul Iugoslaviei. Ce mesaj era scris pe ele